19 august 2009

Aici este și casa ta!

O imagine devenită familiară!
Te-ai întrebat vreodată cât de bine o cunoști? Este casa în care locuim cu toții.
Te rog sa faci curat din când în când si sa-i deschizi ferestrele.
Avem nevoie de aer.

Stă în puterea fiecăruia!
Hai sa spunem cu totii: "CE BINE ESTE ACASA!"

Lecție de viață!

Nu demult am auzit din gura acestui copil:" Nana, ce faci? Tu nu respecți natura?" L-am privit atunci cu mult drag. Este un copil de 9 ani care mi-a dat o frumoasă lectie de viață.
Totul s-a petrecut într-o seară cand întorcandu-mă de la plajă, am ramas desculță (mi se rupsese un papuc). Într-un moment când chiar mă bucuram că voi merge ceva drum desculță pâna la pensiune, am azvârlit ambii papuci cât colo. Totul s-a petrecut în Sulina, pe Drumul Vacii.

Nepotul meu, Vladuț, căci despre el este vorba, s-a dus mai apoi și i-a ridicat. I-a ținut la el până a găsit un tomberon.
COPIII ȘTIU !
HAI SĂ ÎNVĂȚĂM DE LA EI!

18 august 2009

De ce asa daca se poate altfel?

De multe ori ne întrebăm de ce facem în viață anumite alegeri.
Cel mai greu este atunci când, dupa un timp de la luarea unei decizii, realizăm că ar fi putut fi mult mai simplu altfel.
Și atunci, de ce această goană nebună dupa iluzii? Sunt oameni care știu instinctiv sa faca alegerile cele mai bune. Aceia sunt oameni fericiti. Dar noi ceilalti? Păcat însă că fericirea nu este la îndemâna tuturor deși, este atât de apropape de fiecare dintre noi. Și, astfel apare mereu intrebarea: "De ce așa daca se poate altfel?": Ne naștem într-un mic orașel de provincie sau undeva departe de aglomerația orașelor mari, undeva la țară, departe de civilizatie. Cei care s-au născut pe astfel de meleaguri știu că au avut cea mai frumoasă copilarie cu putiință. Cred ca multora li s-a întâmplat sa se întrebe mai târziu: "Ce caut eu aici? Nu era mai bine acasa, la mama?". Acest "AICI" este ceea ce numim noi "CIVILIZATIE". Sătui și obosiți cautăm permanent mirosurile copilariei: poate iarbă proaspăt cosită, poate ciorba de legume a bunicii sau placinta de brânză facută de tanti Marioara.
"Unde am greșit? Unde s-au dus toate astea?"
Alegerea putea sa fie alta.
HAI SA NE INTOARCEM ACASA!
HAI SA NE INTOARCEM LA NATURA!